Povestea micului liliac Pipistrello


A fost odata ca niciodata un mic liliac care locuia impreuna cu parintii lui intr-o frumoasa pestera din munti. In acea pestera locuiau cateva sute de lilieci, care toata ziua dormeau sau se uitau la televizor (mai ales pe Cartoon Network). Iar noaptea plecau cu totii la vanatoare.
Intr-o buna zi, in pestera a aparut zvonul ca o echipa de oameni de stiinta va veni in pestera, sa cerceteze daca aceasta poate fi folosita pentru niste experimente stiintifice. Cei care stiau mai multe auzisera ca un grup de patru oameni urmau sa vina in munti peste doua zile pentru ca cauta un loc unde sa isi instaleze un laborator, iar pestera liliecilor era primul loc vizat. Pentru ca nu erau chiar prosti, liliecii si-au dat seama ca o convietuire pasnica intre ei si oameni era imposibila, mai ales ca din expeditie facea parte si o femeie, care, stiau liliecii, erau dusmanii lor cei mai mari.
Toata lumea era foarte ingandurata si speriata, doar micutul liliac despre care era vorba in aceasta poveste nu era afectat de loc. La un moment dat, el a intrebat-o pe maica-sa:
– Mama, de ce toata lumea este atata de agitata? Uite, tata nu a putut sa doarma deloc in ultimele trei zile ( sa ne aducem aminte ca liliecii dorm in timpul zilei! ). Ce s-a intamplat?
– Dragul meu Pipistrello, pestera asta, in care am locuit toata viata, si la fel parintii si bunicii nostri, va fi vizitata de niste oameni de stiinta, niste seismologi (oameni care se ocupa de studiul cutremurelor), care vor sa isi instaleze la noi in pestera un seismograf. Ne e frica tuturor ca vom fi dati afara, si alta pestera in acesti munti nu mai exista. De aceea, puiul meu, suntem atata de ingrijorati. In fata oamenilor (care sunt niste creaturi foarte mari, cu doua picioare si fara aripi, care dorm noaptea si merg la vanatoare ziua), noi nu avem nici o putere.
– Dar de ce crezi ca ne vor da afara din pestera? Crezi ca ii deranjam , mai ales daca ei lucreaza ziua, iar noi vanam noaptea? Le e frica de noi?
– Nu , mama, nu le e frica, doar ca li se face scarba de noi. Ei avand avantajul puterii, vor incerca sa ne omoare sau sa ne goneasca de aici.
– Mama, dar n-ar trebui sa ne fie frica de ei, caci eu sunt sigur ca ii putem speria, in asemenea hal incat sa renunte la ideea de a ne coloniza pestera. Lasa-ma sa ma gandesc pana maine, si sigur voi gasi o solutie!
Mama pipistrelului l-a privit oarecum neincrezatoare si i-a zis:
– Dragutul meu Pipstrello, si noi ne-am gandit la asta. Dar oamenii sunt atata de mari, incat n-are cum sa le fie frica de niste animale atata de mici… Dar daca vrei tu, gandeste-te, pana fac eu bagajele, caci poimaine dimineata va trebui sa plecam….
Toata ziua, neputand sa doarma, pipistrelul se gandea la o solutie. Si s-a dus sa il caute pe inteleptul pesterii, un batran liliac cu ochelari cu rama groasa, care, la fel ca si micul Pipistrello, nu putea dormi.
– Inteleptule, m-am gandit toata ziua si am venit sa te intreb cum anume putem sa ii speriem pe oameni. Stiu ca noi suntem mici, iar ei sunt mari, dar ce putem face sa le bagam spaima in oase?
– Ai dreptate, micutule, nu putem sa ii speriem atata de usor… dar o solutie trebuie sa fie. Din cate am studiat eu despre oameni, ei sunt niste fiinte foarte rationale, si, ca sa ii speriem, trebuie sa ne folosim de frica lor fata de fenomenele irationale, ba chiar paranormale.
– Am o idee, a strigat deodata Pipistrello: ce-ar fi daca le-am baga in cap ca pestera este bantuita de stafii?
-Este o idee buna, a admis intr-un tarziu liliacul cel batran. Totusi, metoda asta poate fi si periculoasa: daca i-am speria doar putin, poate vor reveni intru-un numar mai mare, sa studieze cum de apar stafiile: dar eu cred ca daca ii speriem destul de tare, oamenii n-o sa mai calce in pestera noastra.
Dimineata urmatoare, cand s-au intrunit toti liliecii sa vada ce e de facut, batranul a prezentat ideea micului Pipistrello. Toti au fost de acord, si s-au hotarat sa treaca la actiune incepand cu acea seara (sa ne aducem aminte ca ei nu puteau sa iasa pe lumina). Asa ca seara, toti liliecii au iesit din pestera si au inceput sa zboare spre satul cel mai apropiat. Au intrat in curtile oamenilor si au luat de pe sarmele unde stateau la intins toate cearceafurile pe care le-au gasit. Le-au dus in pestera si au inceput sa faca repetitii. Au lucrat toata noaptea, iar a doua zi dimineata erau capabili sa bage groaza in oricine cu cele patru fantome pe care ei le creeasera.
Ca sa semene cu fantomele, intai au cautat la televizor cateva filme de groaza, din care au invatat tot felul de trucuri, cum sa ii sperie pe oameni. Apoi, au decupat din cearcafuri niste ochi, si s-au bagat cate 50 de lilieci sub fiecare cearceaf, si au exersat niste miscari astfel incat cearceaful sa para o stafie.
Dimineata, cand echipa de cercetatori a ajuns la pestera, au aprins lanternele si au intrat inauntru. Liliecii i-au lasat sa inainteze putin, apoi au iesit la iveala facand si un zgomot asurzitor. Oamenii de stiinta s-au speriat, ba chiar femeia si unul din ei au si lesinat de frica. Altul chiar a facut pipi pe el. Cei doi care nu lesinasera i-au luat pe cei doi lesinati si au iesit afara fugind de mancau pamantul. Ei nu s-au mai intors niciodata acolo, iar liliecii au traiti fericiti in pestera lor. Micul Pipistrello a devenit seful lor, caci s-a dovedit a fi o minte ascutita si un spirit curajos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: